„Nu se poate să nu comunicăm” am auzit spunându-se demult. În 2017 însă am văzut oameni care vorbesc dar se înteleg separat. Cumva aceste 2 aspecte mă intrigă și nu știu ce să mai cred.

Să plecăm de la un exemplu ca să întelegeți exact ce doresc să spun. Cu toții știm că în transmiterea mesajului nostru cuvintele au un impact foarte mic, ceea ce face diferența cu adevărat fiind limbajul paraverbal (tonalitate, viteză de vorbire, pronunție, etc) și cel nonverbal (minică, gesturi, postură, etc.). Cu aceste lucruri în minte am privit deseori anumite interacțiuni în jur și am văzut următorul lucru: două persoane care mergeau împreună priveau fiecare în telefonul propriu, în timp ce făceau anumite afirmații în oglindă, dar cumva fiecare pentru el – “ia uite ce a făcut x”, “ia uite ce a făcut y”,”da”,”mamă ce tare”. Am zis că am îmbătrânit eu și nu sunt familiarizată cu tehnologia avansată de astăzi și cu faptul că probabil am ajuns să stăm unul lângă altul și totuși să ne trimitem mesajele pe alte canale de comunicare decât cel clasic.

Depășind gluma, pentru că sigur înțelegeți la ce mă refer, nu aleg să ignor absolut deloc modalitatea de comunicare virtuală, doar punctez aceast aspect:

– conștientizăm faptul că baza comunicării este prezența, dând dovadă de ascultare față de afirmațiile interlocutorului nostru;

– în același timp comunicarea in mediul virtual ne transformă cumva în mici roboței activi, ce dau continuu cu degetul de sus în jos în telefon și selectează în câteva secunde “mesajele de valoare”, cele concise, care spun imediat “esența”.

Aceste două ipostaze cred că sunt în antiteză și afectează prezența autentică din cadrul comunicării.

Cu siguranță îmi aud deja voci care spun – “bine, măi de parcă tu nu ești mereu prezentă în mediile de socializare și nu te uiți în telefon!”. Nu sunt acum lupul moralist doar încerc să mențin un echilibru puternic între ceea ce aleg să fac în mod conștient și ceea ce cumva automat aleg să fac.

Pentru mine menținerea echilibrului pornește de la:

– a ști cât timp doresc să stau în mediul online;

– când acesta îmi este nociv comunicării “față în față”?

– de ce simt nevoia să fiu prezentă pe rețelele de socializare?

– cum altfel mai poți fi printre oameni decât văzându-le pozele și puținele cuvinte?

– cine sunt eu când sunt ‘online’ și cine sunt eu când comunic pe căile clasice?

Cu aceste 5 puncte în minte aleg să îmi dau seama și să mă văd pe mine în ambele ipostaze – comunând “față în față” și comunicând “online” și să decid care este echilibrul, fără a-mi afecta starea de prezență și de ascultare.

Tu cine ești când comunici și de câte ori ești prezent 100% acolo unde ești?